Paradigma Obiect-Orientare; Clase și obiecte

Noțiuni despre paradigme de programare

De la inventarea mașinilor de calcul, lupta pentru performață și avans tehnologic s-a dat pe două fronturi. Pe de o parte prin îmbunătățirea performațelor hardware-ului, prin creșterea frecveței, a numărului de core-uri, a memoriei disponibile și a complexității setului de instrucțiuni, iar pe de altă parte, prin găsirea de noi metode de programare eficientă a algoritmilor. Aceste metode noi nu însemnă exclusiv limbaje noi, cu toate că dacă urmărim evoluția acestora în ultimii ani, vom observa o creștere semnificativă, atât ca număr, cât și ca varietate. De ce apar în continuare limbaje noi, dacă există deja un număr atât de mare? Există mai multe motive, dar cel principal constă în apariția unor funcționalități noi, care trebuie exprimate în moduri care încă nu există (spre exemplu acceleratoarele SIMD - Single Instruction Multiple Data sunt greoi de programat folosind C, deoarece limbajul nu are suport pentru tipuri de date vectoriale). Dar apariția limbajelor noi mai este influențată de un lucru, și anume apariția unor noi paradigme.

Paradigma de programare se referă la modul în care este descris un algoritm. Sigur, prin descriere nu ne referim la modul în care se fac adunările sau înmulțirile sau la limbajul în sine, ci la un nivel mai înalt, și anume la cum sunt structurate datele, și la legătura dintre structurile de date și secvențele de program care acționează asupra lor. Există un număr relativ mic de paradigme de programare, și vom numi imediat niște exemple, dar e important de reținut că nu se poate spune că una este sau nu mai bună decât cealaltă, ci, ca și în cazul limbajelor de programare, fiecare este optimă pentru anumite clase de aplicații.

Programarea imperativă procedurală

Programarea imperativă descrie un algoritm la nivel de instrucțiune care modifică starea programului. Programarea procedurală structurează aceste instrucțiuni pe secvențe distincte, numite proceduri sau funcții (a nu se confunda totuși cu programarea funcțională), care acționează asupra unor structuri de date globale, vizibile tuturor procedurilor, dar locale, vizibile fiecărei proceduri în parte. Ca exemplu de limbaj de programare procedural este C-ul original (nu C++). Programele scrise în C sunt construite din funcții (care pot lua argumente și calcula și întoarce valori) și date globale.

Programarea procedurală se folosește pe scară largă în programare la nivel foarte jos (kernel, sistem de operare, embedded), deoarece C-ul oferă control absolut asupra resurselor hardware, și se potrivește foarte bine cu modul în care procesorul execută programul. Pe de altă parte, în cazul aplicațiilor la nivel înalt, cum ar fi editoare de text, aplicații client - server, simulatoare, programe de sinteză, etc., acolo unde se scrie o cantitate enormă de algoritmi, faptul că programarea procedurală nu oferă o structurare a datelor și o legătură între date și procedurile care le folosesc, o face foarte greu de folosit. În aceste cazuri apar probleme de securitate, probleme de memorie, probleme de mentenanță și dezvoltare ulterioara, etc.