Diferență între revizuiri ale paginii „Programarea Calculatoarelor (laborator)”
Linia 38: | Linia 38: | ||
Directorul curent se vede în mod normal în prompt, dar în cazul în care acest prompt nu este vizibil sau a fost modificat, sau directorul curent trebuie utilizat în cadrul unui script, comanda care îl afișează pe acesta pe ecran este <code style="color: green">pwd</code> (Print Working Directory). | Directorul curent se vede în mod normal în prompt, dar în cazul în care acest prompt nu este vizibil sau a fost modificat, sau directorul curent trebuie utilizat în cadrul unui script, comanda care îl afișează pe acesta pe ecran este <code style="color: green">pwd</code> (Print Working Directory). | ||
+ | |||
+ | '''<span style="color: green">student@valhalla01</span> <span style="color: blue">~/Desktop $</span> pwd''' | ||
+ | '''/home/student''' | ||
=== Crearea unui director (mkdir) === | === Crearea unui director (mkdir) === |
Versiunea de la data 13 septembrie 2015 13:34
Linux Bash
Noțiunile legate de utilizarea și administrarea sistemului de operare Linux sunt necesare și obligatorii pentru un inginer electronist. În afară de faptul că Linux este un OS open-source stabil și sigur, atractivitatea lui vine în special din posibilitatea de a automatiza procese prin scrierea de scripturi în limbaje de scripting puternice și din faptul că este cel mai răspândit sistem de operare folosit pentru dispozitive embedded. În continuare se vor prezenta noțiuni și comenzi necesare pe parcursul laboratorului de Programarea Calculatoarelor.
Pentru a obține informații legate de utilizarea unei comenzi, în terminalul (consola) Linux se poate da comanda man <comanda>
pentru a deschide manualul la pagina comenzii respective. Odată deschis, se poate naviga cu săgețile sus/ jos și pagina se închide cu tasta 'q'.
Odată deschis terminalul, prompt-ul de comandă arată de cele mai multe ori în felul următor:
student@valhalla01 ~/Desktop $
Acesta este format din următoarele componente:
- student reprezintă numele utilizatorului curent și este urmat de caracterul '@' (at);
- valhalla01 reprezintă numele calculatorului (host name) și care ar trebui să fie unic în rețea; în lipsa acestuia va apărea localhost;
- ~/Desktop reprezintă directorul curent și este urmat de caracterul '$'
Structura de directoare in Linux
Toate fișiere și directoarele în Linux sunt plasate într-o ierarhie de tip arbore, unde directorul din vârf se numește rădăcină (root) și este reprezentat prin caracterul slash (/). Conținului unui director rădăcină arată în felul următor:
În cadrul laboratorului de PC, vom lucra în interiorul directorului personal al utilizatorului student, care este implicit /home/student
(slash este separatorul de cale în Linux, analog cu backslash din Windows).
Instrucțiuni pentru lucrul cu sistemul de fișiere
Navigarea către un director anume se face folosind comanda cd
(Change Directory). Comanda cd
poate fi folosită în următoarele moduri:
- navigarea către o cale absolută, care începe cu slash:
cd /home/student/Desktop
- navigarea către o cale relativă, care nu începe cu slash și care depinde de directorul curent:
cd Desktop
(dacă directorul curent este/home/student
, atunci după executarea comenzii, calea curentă va deveni/home/student/Desktop
- navigarea către directorul personal (home directory):
cd
- navigarea către calea anterioară (util când e nevoie să alternați între două directoare):
cd -
cd ~
este echivalentă cu comanda cd
iar comanda cd ~/Desktop
este echivalentă cu cd /home/student/Desktop
. În plus, directorul personal al altor utilizatori poate fi construit folosind caracterul ~ și numele utilizatorului. De exemplu ~admin
reprezintă calea până la directorul personal al utilizatorului admin.
Aflarea directorului curent (pwd)
Directorul curent se vede în mod normal în prompt, dar în cazul în care acest prompt nu este vizibil sau a fost modificat, sau directorul curent trebuie utilizat în cadrul unui script, comanda care îl afișează pe acesta pe ecran este pwd
(Print Working Directory).
student@valhalla01 ~/Desktop $ pwd /home/student
Crearea unui director (mkdir)
Pentru a crea un director inexistent, se folosește comanda mkdir
(MaKe DIRectory) specificând numele directorului care se vrea creat:
student@valhalla01 ~ $ mkdir work
Această comandă poate eșua dacă nu aveți acces la directorul părinte, dacă directorul părinte nu există, sau dacă directorul care se dorește creat există deja. Pentru a crea un director în situația în care directorul părinte nu există, se poate utiliza fanionul -p:
student@valhalla01 ~/Desktop $ mkdir ~/work/pc/F/group1/ion/lab1