Diferență între revizuiri ale paginii „PC Laborator 8”

De la WikiLabs
Jump to navigationJump to search
Linia 137: Linia 137:
 
Date necesare: sir_inițial[50] = "Sudentul a picat examenul final.", sir_nou[3] = "nu ".
 
Date necesare: sir_inițial[50] = "Sudentul a picat examenul final.", sir_nou[3] = "nu ".
  
==== Exemple ====
+
== Exemple ==
 
<syntaxhighlight lang="C">
 
<syntaxhighlight lang="C">
  

Versiunea de la data 22 noiembrie 2015 17:57

Obiective

în urma acestui laborator, studentul va fi capabil să:

  • înțeleagă cum funcționează șirurile de caractere
  • facă operații cu șiruri de caractere

Șiruri de caractere

În C, tipul de dată șir nu există în mod implicit. Singurul mod prin care putem opera cu șiruri este folosind tablourile unidimensionale, vectorii. Ne amintim că un vector este definit complet prin intermediul a trei caracteristici: tipul de date conținute, numele vectorului și numărul său de elemente. Așadar, putem declara un vector al cărui tip de data să fie char, caz în care acel vector va fi denumit șir (de caractere). Declararea unui șir de caractere se face astfel:

char numele_sirului [numarul_de_caractere];
Observație: Spre deosebire de vectorii studiați în laboratorul anterior, ale căror elemente sunt precizate explicit, șirurile au un caracter special, implicit, numit end of string și reprezentat astfel: \0.

Operații cu șiruri

Toate proprietățile vectorilor, studiate în laboratorul anterior, sunt valabile și în cazul șirurilor. De asemenea, toate operațiile pe care le putem face cu vectori sunt posibile și în cazul șirurilor.

Observație: Există anumite operații asociate exclusiv șirurilor, precum căutarea unor caractere sau a unui șir într-un alt șir, concatenarea, etc. Toate aceste operații au funcții predefinite, care pot fi găsite într-un header specific, string.h.

Aflarea lungimii unui șir de caractere

Pe lângă metoda clasică, discutată în capitolul anterior, ce presupune parcurgerea șirului și numărarea elementelor acestuia, avem și o metodă proprie șirurilor. Ea presupune apelarea funcției strlen(), predefinita în biblioteca string.h, care va întoarce numărul de elemente al șirului.

Observație: Caracterul '\0' nu este caracter util în lungime, deci el nu este contorizat și nici numărat.

Sintaxa generala:

lungime_sir = strlen (sir_de_caractere);

Citirea unui șir de caractere

Există mai multe variante pentru a citi un șir de caractere, unele asemănătoare vectorilor, altele specifice șirurilor de caractere.

1. Sintaxa generala:

char sir_de_caractere[MAX_SIZE];
int i;
for (i = 0; i < MAX_SIZE; i++) {
	scanf ("%c", &sir_de_caractere [i]);
}

2. Sintaxa generala

char sir_de_caractere[MAX_SIZE];
scanf ("%s", sir_de_caractere);

3. Sintaxa generala:

char sir_de_caractere[MAX_SIZE];
gets(sir_de_caractere);

Afișarea unui șir de caractere

Analog citirii unui șir de caractere, afișarea se poate face și ea în mai multe moduri, după cum urmează: 1. Sintaxa generala:

char sir_de_caractere[MAX_SIZE];
int i;
for (i = 0; i < MAX_SIZE; i++) {
	printf ("%c", &sir_de_caractere [i]);
}


2. Sintaxa generala

char sir_de_caractere[MAX_SIZE];
printf ("%s", sir_de_caractere);

3. Sintaxa generala:

char sir_de_caractere[MAX_SIZE];
puts(sir_de_caractere);

Exemplu: Fie șirul de caractere sir[10]. Citiți următoarea frază folosind toate cele 3 metode, apoi afișați conținutul șirului folosind puts();. Ce observați? Explicați.

Căutarea unui caracter într-un șir de caractere

Funcția folosită: strchr(); Sintaxa generala:

char sir_de_caractere[MAX_SIZE], char caracterul_cautat;
int pozitie;
pozitie = strchr (sir_de_caractere, caracterul_cautat) - sir_de_caractere;
Observație: Funcția strchr NU oferă toate pozițiile pe care se află caracterul_căutat, ci doar prima poziție.
  • Pentru a afla ultima poziție pe care se află un caracter căutat, se va folosi funcția strrchr(), sintaxa fiind identică.
  • Pentru a caută un șir de caractere într-un alt șir de caractere, se va folosi funcția strstr(), sintaxa fiind aceeași.

Copierea unui șir de caractere în altul

Funcția folosită: strcpy (); Sintaxa:

char destinatie[MAX_SIZE1], sursa[MAX_SIZE2];
strcpy (destinatie, sursa);
Observație: șirul sursă se copiază în șirul destinație. Dacă lungimea șirului destinație este mai mică decât a șirului sursă, atunci copierea se face cu erori. Trebuie deci să punem următoarea condiție:
MAX_SIZE1 >= strlen (sursa);

Concatenarea unor șiruri de caractere

Funcția folosită: srtcat(); Sintaxa generala: char destinatie[MAX_SIZE1], sursa[MAX_SIZE2]; strcat (destinatie, sursa);

Observație: Concatenarea se face adăugând șirul sursă la șirul destinație. Este deci necesar ca șirul sursă să "încăpă" în șirul destinație. Matematic, asta se traduce astfel:
MAX_SIZE1 >= strlen (sursa) + strlen (destinatie);

Compararea a doua șiruri de caractere

Funcția folosită: strcmp(); Sintaxa generala:

char sir1 [MAX_SIZE1], sir2 [MAX_SIZE2];
int rezultat;
rezultat = strcmp (sir1, sir2);

Funcția strcmp(); întoarce următoarele valori:

  • -1 dacă sir1 este înainte din punct de vedere alfabetic;
  • 0 dacă cele două șiruri sunt identice;
  • +1 dacă sir2 este înainte din punct de vedere alfabetic.

Inserția unui șir de caractere într-un alt șir

Pentru această operație nu există o funcție specializată în biblioteca string.h. Ceea ce vom face va fi să folosim procedee învățate la vectori, cât și funcții menționate anterior. Etapele sunt următoarele:

  • declarăm cele două șiruri;
  • verificăm dacă șirul ce urmează să fie introdus încape în șirul inițial;
  • găsim poziția unde dorim să adăugăm șirul ce urmează să fie introdus;
  • începând cu acea poziție, mutăm toate caracterele la dreaptă cu un număr de poziții egal cu lungimea șirului ce urmează să fie introdus;
  • pe pozițiile rămase "goale" introducem șirul nou.

Exemplu: Transformați fraza "Studentul a picat examenul final." în "Studentul nu a picat examenul final." Date necesare: sir_inițial[50] = "Sudentul a picat examenul final.", sir_nou[3] = "nu ".

Exemple

#include <stdio.h>
#include <string.h>

int main () {

   char str1[10] = "Hello";
   char str2[10] = "String Lab";
   char str3[10];
   int  len ;

   /* copiaza str1 in str3 */
   strcpy(str3, str1);
   printf("strcpy( str3, str1) :  %s\n", str3 );

   /* concateneaza str1 str2 */
   strcat( str1, str2);
   printf("strcat( str1, str2):   %s\n", str1 );

   /* lungimea str1 dupa concatenare */
   len = strlen(str1);
   printf("strlen(str1) :  %d\n", len );

   return 0;
}