Diferență între revizuiri ale paginii „Paradigma Obiect-Orientare; Clase și obiecte”

De la WikiLabs
Jump to navigationJump to search
Linia 21: Linia 21:
  
 
== Programarea orientată obiect ==
 
== Programarea orientată obiect ==
 +
 +
[http://en.wikipedia.org/wiki/Object-oriented_programming Programarea orientată obiect] are ca punct de plecare programarea procedurală, în sensul că se bazează tot pe noțiunile de stare și variabile, dar introduce o serie de concepte care ajută la structurarea programelor.
 +
 +
 +
=== Tipuri de date - Clasa și obiectul ===
 +
 +
Plecând de la limbajul C, ne amintim că acesta pune la dispoziție o serie de tipuri de date primitive, incluse în standardul limbajului. Ca exemple, avem: ''int'', ''long'', ''char'', ''double'', etc. În plus, există posibilitatea de a crea structuri compuse folosind cuvântul cheie ''[http://en.wikipedia.org/wiki/Struct_(C_programming_language) struct]''. O structură în C este compusă din una sau mai multe variabile care pot fi ori de tip primitiv, ori alte structuri.
 +
 +
 +
În continuare avem un exemplu de definiție a unor structuri în C.
 +
<syntaxhighlight lang="C">
 +
struct string{
 +
    char* str;
 +
    unsigned length;
 +
};
 +
 +
struct person{
 +
    struct string *first_name;
 +
    struct string *last_name;
 +
    unsigned char age;
 +
    float height;
 +
    float weight;
 +
};
 +
</syntaxhighlight>
 +
 +
Se vede că structura ''person'' conține două structuri de tip ''string''. În continuare, vom da exemple de utilizare a acestor structuri:
 +
<syntaxhighlight lang="C">
 +
int main(){
 +
    //make a default string with no content and length = 30
 +
    struct string * some_string = (struct string*)malloc(sizeof(struct string));
 +
    unsigned default_length = 30;
 +
    some_string->length = default_length;
 +
    some_string->str = (char*)malloc(default_length * sizeof(char));
 +
 +
    struct person* new_person = (struct person*)malloc(sizeof(struct person));
 +
    new_person->first_name = some_string;
 +
    new_person->last_name = some_string;
 +
    new_person->age = 0;
 +
    new_person->height = (float)0.0;
 +
    new_person->weight = 0.0F;
 +
 +
    printf("Persoana se numeste %s %s, are varsta de %d ani, inaltimea %f si greutatea %f\n", new_person->first_name->str,
 +
        new_person->last_name->str,
 +
        new_person->age,
 +
        new_person->height,
 +
        new_person->weight);
 +
}
 +
</syntaxhighlight>

Versiunea de la data 16 iulie 2012 07:20

Noțiuni despre paradigme de programare

De la inventarea mașinilor de calcul, lupta pentru performață și avans tehnologic s-a dat pe două fronturi. Pe de o parte prin îmbunătățirea performațelor hardware-ului, prin creșterea frecveței, a numărului de core-uri, a memoriei disponibile și a complexității setului de instrucțiuni, iar pe de altă parte, prin găsirea de noi metode de programare eficientă a algoritmilor. Aceste metode noi nu însemnă exclusiv limbaje noi, cu toate că dacă urmărim evoluția acestora în ultimii ani, vom observa o creștere semnificativă, atât ca număr, cât și ca varietate. De ce apar în continuare limbaje noi, dacă există deja un număr atât de mare? Există mai multe motive, dar cel principal constă în apariția unor funcționalități noi, care trebuie exprimate în moduri care încă nu există (spre exemplu acceleratoarele SIMD - Single Instruction Multiple Data sunt greoi de programat folosind C, deoarece limbajul nu are suport pentru tipuri de date vectoriale). Dar apariția limbajelor noi mai este influențată de un lucru, și anume apariția unor noi paradigme.


Paradigma de programare se referă la modul în care este descris un algoritm. Sigur, prin descriere nu ne referim la modul în care se fac adunările sau înmulțirile sau la limbajul în sine, ci la un nivel mai înalt, și anume la cum sunt structurate datele, și la legătura dintre structurile de date și secvențele de program care acționează asupra lor. Există un număr relativ mic de paradigme de programare, și vom numi imediat niște exemple, dar e important de reținut că nu se poate spune că una este sau nu mai bună decât cealaltă, ci, ca și în cazul limbajelor de programare, fiecare este optimă pentru anumite clase de aplicații.

Programarea imperativă procedurală

Programarea imperativă descrie un algoritm la nivel de instrucțiune care modifică starea programului. Programarea procedurală structurează aceste instrucțiuni pe secvențe distincte, numite proceduri sau funcții (a nu se confunda totuși cu programarea funcțională), care acționează asupra unor structuri de date globale, vizibile tuturor procedurilor, dar locale, vizibile fiecărei proceduri în parte. Ca exemplu de limbaj de programare procedural este C-ul original (nu C++). Programele scrise în C sunt construite din funcții (care pot lua argumente și calcula și întoarce valori) și date globale.


Programarea procedurală se folosește pe scară largă în programare la nivel foarte jos (kernel, sistem de operare, embedded), deoarece C-ul oferă control absolut asupra resurselor hardware, și se potrivește foarte bine cu modul în care procesorul execută programul. Pe de altă parte, în cazul aplicațiilor la nivel înalt, cum ar fi editoare de text, aplicații client - server, simulatoare, programe de sinteză, etc., acolo unde se scrie o cantitate enormă de algoritmi, faptul că programarea procedurală nu oferă o structurare a datelor și o legătură între date și procedurile care le folosesc, o face foarte greu de folosit. În aceste cazuri apar probleme de securitate, probleme de memorie, probleme de mentenanță și dezvoltare ulterioară, etc.

Programarea declarativă funcțională

Programarea funcțională se referă la stilul și limbajele de programare în care computația se tratează evaluând expresii matematice. Spre deosebire de programarea imperative, unde apar stări și variabile, programarea funcțională pe bazează pe un sistem formal numit lambda-calcul, care descrie un program sub forma compunerii unor funcții matematice.


Unul din primele limbaje funcționale este Lisp.

Programarea orientată obiect

Programarea orientată obiect are ca punct de plecare programarea procedurală, în sensul că se bazează tot pe noțiunile de stare și variabile, dar introduce o serie de concepte care ajută la structurarea programelor.


Tipuri de date - Clasa și obiectul

Plecând de la limbajul C, ne amintim că acesta pune la dispoziție o serie de tipuri de date primitive, incluse în standardul limbajului. Ca exemple, avem: int, long, char, double, etc. În plus, există posibilitatea de a crea structuri compuse folosind cuvântul cheie struct. O structură în C este compusă din una sau mai multe variabile care pot fi ori de tip primitiv, ori alte structuri.


În continuare avem un exemplu de definiție a unor structuri în C.

struct string{
    char* str;
    unsigned length;
};

struct person{
    struct string *first_name;
    struct string *last_name;
    unsigned char age;
    float height;
    float weight;
};

Se vede că structura person conține două structuri de tip string. În continuare, vom da exemple de utilizare a acestor structuri:

int main(){
    //make a default string with no content and length = 30
    struct string * some_string = (struct string*)malloc(sizeof(struct string));
    unsigned default_length = 30;
    some_string->length = default_length;
    some_string->str = (char*)malloc(default_length * sizeof(char));

    struct person* new_person = (struct person*)malloc(sizeof(struct person));
    new_person->first_name = some_string;
    new_person->last_name = some_string;
    new_person->age = 0;
    new_person->height = (float)0.0;
    new_person->weight = 0.0F;

    printf("Persoana se numeste %s %s, are varsta de %d ani, inaltimea %f si greutatea %f\n", new_person->first_name->str, 
        new_person->last_name->str,
        new_person->age,
        new_person->height,
        new_person->weight);
}