CID Lab Lucrarea 3
De la WikiLabs
Versiunea din 28 martie 2014 10:08, autor: Lpetrica (discuție | contribuții) (→Recomandări pentru cadrele didactice)
Noțiuni și cunoștințe necesare
- Logică booleană și sisteme de numerație
- Sintaxă Verilog, instanțiere
- Utilizarea programului de simulare ModelSim
- Introducere în sinteza pe FPGA. Xilinx ISE
- Utilizarea programului de sinteză Xilinx ISE
- Memorii ROM, Dispozitiv de IO: Afișajul cu 7 segmente, Decodorul
Cerințe
- Descrieți în Verilog un modul de control pentru sistemul de afișaj cu 7 segmente. Acesta primește ca intrare valoarea care se dorește afișată (între 0 și 9) și la ieșire va genera semnalele de control pentru segmente și semnalele de control AN pentru cifre. Pentru valori mai mari decât 9, se va lumina forma caracterului E urmat de punct.
- Folosiți patru switch-uri pentru selecția valorii
- Folosiți două switch-uri pentru selecția cifrei
- Se vor folosi pentru implementare structuri condiționale Verilog (if/case)
- Circuitul va avea următoarele interfețe:
- intrare number, pe 4 biți, care indică cifra afișată pe 7 segmente
- intrare selection, pe 2 biți, care indică afișajul cu 7 segmente folosit, dintre cele 4 disponibile
- ieșire segment, pe 8 biți, care activează semnalele de control pentru aprinderea segmentelor (CA - CP)
- ieșire digit, pe 4 biți, care activează semnalele de control pentru afișaj (AN0 - AN3)
- Circuitul va fi format din o memorie ROM și un decodor, instanțiate corespunzător, conform figurii:
Recomandări pentru cadrele didactice
- Nu este necesară introducerea nici unei noțiuni noi, acestea fiind deja prezentate la seminar; Eventual se poate exemplifica prima linie din blocul case asociat memoriei ROM.
- Se vor verifica următoarele noțiuni: instanțiere, blocuri condiționale
- Se va răspunde întrebărilor studenților.