SDA Lucrarea 3
De la WikiLabs
Versiunea din 22 martie 2016 13:42, autor: Rhobincu (discuție | contribuții) (→Secvența (lista abstractă - List))
În acest laborator se vor implementa secvențe cu vectori și liste simplu și dublu înlănțuite.
Secvența (lista abstractă - List)
Secvența este o structură de date abstractă care stochează datele sub forma unui șir de elemente de același fel.
Secvența are următoarele proprietăți:
- Datele sunt stocate într-o anumită ordine (se poate spune că un element este plasat înaintea sau după un alt element în structură).
- Numărul de elemente ce poate fi stocat de structură este nelimitat (a nu se confunda cu infinit, există întotdeauna limita dată de memoria disponibilă).
- Elementele stocate în secvență sunt de același fel.
Secvența suportă următoarele operații de bază:
- Interogarea numărului de elemente din secvență.
- Inserția unui element pe o anumită poziție în secvență.
- Ștergerea unui element de pe o anumită poziție din secvență.
- Căutarea unui element în secvență (căutare care va întoarce indexul pe care apare elementul în strucutră).
- Accesarea unui element de pe o anumită poziție.
- Dacă există o relație de ordine pe mulțimea din care fac parte elementele, se poate defini operația de sortare'ț a secevenței care implică mutarea elementelor pe alte poziții, astfel încât un element considerat mai mic după relația de ordine folosită să fie plasat înaintea oricărui element considerat mai mare.